O sa incep postarea aceasta cu o vorba spusa de Henri Adams:“Un prieten intr-o viata e mult, doi e foarte mult, trei e aproape imposibil.”
Inca o data scriu despre prietenie.Despre ceea ce cred eu ca inseamna… As vrea sa incep prin a va spune ca pana acum pot sa bag mana in foc pentru un singur prieten adevarat din viata mea,chiar daca pana nu de mult bagam mana pentru trei … au trecut vremurile … si au trecut si ei …
Nu pot sa zic ca am numai un prieten deoarece am alaturi cateva persoane care chiar pot sa spun ca ma sprijina si imi sunt alaturi in cele mai dificile momente,dar inca nu le pot numi “best friends”.
Majoritatea dintre voi ati avut parte de asa zisii “best friends” si cand ati avut mai multa nevoie sau cand va asteptati mai putin va treziti ca va lasa balta. Read more…
E imposibil cum trece timpul …
E imposibil cat de mult te schimba trecerea timpului … dar mai ales ce mult ii schimba pe cei din jurul tau … Read more…
Iti doresc tot binele din lume,pentru ca il meriti. Meriti sa fi fericita si iubita.Sa te distrezi asa cum nu ai facut-o niciodata.
As vrea sa fiu si eu acolo sa te privesc cum zambesti,cum te petreci de ziua ta … sa-ti vad fericirea in ochi , dar din pacate nu am cum … dar stii foarte bine ca-ti sunt alaturi , cu gandul si cu inima >:D< .
La Multi Ani prietena draga , iti doresc sa ai parte de clipe frumoase in viata ta.
Azi sunt suparata. Prea multe lucruri se intampla in acelasi timp …
Totul se schimba. Inevitabil, pentru ca pornim fiecare intr-o directie. Prieteniile nu mai sunt ceea ce erau, oamenii care te ascultau odata si-au pierdut rabdarea, iar cei care te-au iubit, acum iubesc pe altcineva. Insa e greu sa accepti in anumite momente, schimbarea; este dureros pentru ca odata ce te intorci in trecutul fericit ii vrei pe cei dragi alaturi, ai nevoie de ei asa cum i-ai cunoscut si iubit.Pentru ca e atat de cald si comfortabil gandul ca atunci cand te intorci spre cineva, il gasesti exact asa cum l-ai lasat: neatins , nedeformat, neschimbat.
Timpul insa ne schimba continuu; dorintele, visele noastre, iubirile noastre, pe toate le lasam in urma si devenim ceea ce trebuie sa devenim pentru moment, pentru a supravietui, pentru a mai continua o singura zi. Doresc sa imi construiesc, singura, ziua de maine fericita. Chiar daca fericirea de acum e doar o repetare disperata a amintirii de bucurie pe care am avut-o candva. Spune-i amagire, poti sa o numesti chiar visare inutila , dar eu o numesc supravietuire. Inca o zi, inca o clipa cu ceea ce nu am, nu pot avea, cu ceea ce am deja.
Timpul este cel care ne impiedica sa avem mai multi prieteni,el este cel care ne impiedica sa ne pastram prietenii; uneori nu mai avem timp.Viata noastra este prea scurta iar vederea prea marginita,pentru a vedea ca intr-o prietenie adevarata exista iubire si,de multe ori transformam aceasta relatie in ura si prietenii in dusmani.Iubirea si ura – fericirea si durerea nu vor opri in loc omenirea niciodata.Trebuie sa invatam sa iubim,sa iertam,sa daruim,sa fim mai buni,sa fim oameni.Cand vom invata toate aceste lucruri… vom fi fericiti!
Azi mi-e dor, mi-e dor de trecut … de tot ceea ce era acum 1 an , 2 … 3 … :(
Se intampla ca eu cea orgolioasa si melancolica sa fi avut o gasca de prietene foarte vesele, eram mereu peste tot. Undeva pe drum ne-am ratacit, am pierdut acel “ceva” ce ne facea sa fim unite, am pierdut increderea in noi, am permis unor “factori exteriori” sa ne dezbine. Am devenit apatice, triste, ingropate in tiparele comune ale existentei. Uneori stau si ma intreb cum de-am ajuns asa, cum de am pierdut magia, cum de am lasat pe altii sa ne desparta … oare ar putea fi pentru ca ne-am ratacit pe noi insine? Ne-am aventurat in aglomeratia vremurilor prezente si am ratacit trecutul vesel,oare lumea in care traim ne face sa luptam fiecare pentru sine? Oare am devenit cumva niste papusele legate de o sfoara, controlate de un destin prea trist? ( sau poate chiar de o anumita persoana … :-j ) . Am pierdut esenta prieteniei noastre, am pierdut scrisorile pe foi colorate in favoarea emailurilor, am pierdut felicitarile sclipitoare in favoarea comentariilor cu sclipici de pe hi5,am pierdut convorbirile lungi si dese la telefon in favoarea unor “discutii” scurte si rare pe messenger … am pierdut simplitatea, puritatea, ne-am pierdut pe noi…
Mi-e dor de vremurile vechi, cand prietenia insemna ceva magic, cand oceanul viselor noastre era atat de adanc. Mi-e dor de plimbarile de vara …
Mi-e dor de naivitatea copilariei, de acadelele de capsuni, de jocurile vechi si de un puzzle …
Mi-e dor de prietenii mei si de tot ce odata ma facea sa zambesc…au ramas doar amintiri si regrete desarte… Sufar pentru ca as vrea sa fiu alaturi de ei…sufar pentru ca imagini ale trecutului imi bantuie clipele prezentului. :(
Unde suntem, ce cautam in lumea asta trista plina de discontinuitate? Ne mai permitem sa zambim, sa ne plimbam pe alei straine? Viitorul cum suna? Ne vom intrista si mai tare?
O sa incep postarea aceasta cu o vorba spusa de Henri Adams:“Un prieten intr-o viata e mult, doi e foarte mult, trei e aproape imposibil.” 
