RSS

De cate ore de somn avem nevoie zilnic?

19 Iun

Cercetătorii de la Universitatea Warwick din Marea Britanie şi cei de la Universitatea Federico II din Napoli au ajuns la concluzia ca, persoanele care dorm maxim 6 ore pe noapte sunt cu 12% mai expuse riscului de mortalitate prematura, fata de cei care dorm 6-8 ore zilnic.

Pe de alta parte, persoanele care dorm cel putin 9 ore, de asemenea pot fi predispuse unor boli grave sau potential letale.

Informatiile publicate in studiu au fost colectate pe parcursul a 25 de ani, timp in care au fost analizati peste 1,3 milioane de oameni de pe 3 continente, Europa, Asia si America de Nord.

Constantarile studiului ofera dovada clara a legaturii directe intre numarul de ore insuficiente de somn si rata crescuta de a aparitie a mortii premature.
Societatea moderna a cunoscut o serie de modificari comportamentale la nivel de individ, stilul activ de viata, numarul de ore suplimentare de la birou si stresul punandu-si amprenta prin reducerea timpului dedicat odihnei si somnului.

Pe de alta parte, deteriorarea starii de sanatate poate avea drept efect si prelungirea orelor dedicate somnului.

“Conditia optima pentru a avea o viata lunga si sanatoasa este sa dormi 6-8 ore zilnic”, au mentionat autorii studiului.

“Durata si calitatea somnului ar trebui considerate factori de risc comportamental, ce pot fi modificati atat prin educatie si consiliere, cat si prin masuri de sanatate publica care sa aduca cu sine modificari favorabile pentru mediul de munca.”

 

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: