RSS

Arhive pe categorii: • Dor.

Dorul …


… nu e o boala. Nu ai nevoie de vindecare, ci de revedere, de regasire, de reintregire. Dorul nu fumeaza, nu bea, nu ia droguri si nu se duce la curve.Daca vrei sa te intelegi cu dorul, fa ce-ti spune el … (Mihaela Radulescu)

P.S : … mi-e dor de tine 😦 !


 

Etichete: , , , , , , , ,

Mi-e atat de dor …


Mi-e dor de tine … atat de dor cum nu mi-a fost niciodata pana acum. Nu ne-am vazut de 4 zile dar parca  a trecut un secol … simt ca inima-mi iese din piept de dorul TAU !!!

Read the rest of this entry »

 

Etichete: , , , , , , ,

Sadness


Azi sunt suparata. Prea multe lucruri se intampla in acelasi timp …
Totul se schimba. Inevitabil, pentru ca pornim fiecare intr-o directie. Prieteniile nu mai sunt ceea ce erau, oamenii care te ascultau odata si-au pierdut rabdarea, iar cei care te-au iubit, acum iubesc pe altcineva. Insa e greu sa accepti in anumite momente, schimbarea; este dureros pentru ca odata ce te intorci in trecutul fericit ii vrei pe cei dragi alaturi, ai nevoie de ei asa cum i-ai cunoscut si iubit.Pentru ca e atat de cald si comfortabil gandul ca atunci cand te intorci spre cineva, il gasesti exact asa cum l-ai lasat: neatins , nedeformat, neschimbat.
Timpul insa ne schimba continuu; dorintele, visele noastre, iubirile noastre, pe toate le lasam in urma si devenim ceea ce trebuie sa devenim pentru moment, pentru a supravietui, pentru a mai continua o singura zi. Doresc sa imi construiesc, singura, ziua de maine fericita. Chiar daca fericirea de acum e doar o repetare disperata a amintirii de bucurie pe care am avut-o candva. Spune-i amagire, poti sa o numesti chiar visare inutila , dar eu o numesc supravietuire. Inca o zi, inca o clipa cu ceea ce nu am, nu pot avea, cu ceea ce am deja.
 
Un comentariu

Scris de pe 14 Mai 2010 în • Dor.

 

Etichete: , , ,

Aripi frante …


Azi mi-e dor, mi-e dor de trecut … de tot ceea ce era acum 1 an , 2 … 3 … 😦

Se intampla ca eu cea orgolioasa si melancolica sa fi avut o gasca de prietene foarte vesele, eram mereu peste tot. Undeva pe drum ne-am ratacit, am pierdut acel “ceva” ce ne facea sa fim unite, am pierdut increderea in noi, am permis unor „factori exteriori” sa ne dezbine. Am devenit apatice, triste, ingropate in tiparele comune ale existentei. Uneori stau si ma intreb cum de-am ajuns asa, cum de am pierdut magia, cum de am lasat pe altii sa ne desparta …  oare ar putea fi pentru ca ne-am ratacit pe noi insine? Ne-am aventurat in aglomeratia vremurilor prezente si am ratacit trecutul vesel,oare lumea in care traim ne face sa luptam fiecare pentru sine? Oare am devenit cumva niste papusele legate de o sfoara, controlate de un destin prea trist? ( sau poate chiar de o anumita persoana … :-j ) . Am pierdut esenta prieteniei noastre, am pierdut scrisorile pe foi colorate in favoarea emailurilor, am pierdut felicitarile sclipitoare in favoarea comentariilor cu sclipici de pe hi5,am pierdut convorbirile lungi si dese la telefon in favoarea unor „discutii” scurte si rare pe messenger …  am pierdut simplitatea, puritatea, ne-am pierdut pe noi…

Mi-e dor de vremurile vechi, cand prietenia insemna ceva magic, cand oceanul viselor noastre era atat de adanc. Mi-e dor de plimbarile de vara …
Mi-e dor de naivitatea copilariei, de acadelele de capsuni, de jocurile vechi si de un puzzle …
Mi-e dor de prietenii mei si de tot ce odata ma facea sa zambesc…au ramas doar amintiri si regrete desarte… Sufar pentru ca as vrea sa fiu alaturi de ei…sufar pentru ca imagini ale trecutului imi bantuie clipele prezentului. 😦

 Unde suntem, ce cautam in lumea asta trista plina de discontinuitate? Ne mai permitem sa zambim, sa ne plimbam pe alei straine? Viitorul cum suna? Ne vom intrista si mai tare?

 
36 comentarii

Scris de pe 7 Februarie 2010 în • Dor., • Friendship., • Music.

 

Etichete: , , , , , , ,

Mi-e dor … si uneori doare !


De ce nu reusesc sa ma bucur intotdeauna de viata? Sa fiu fericita doar pentru ca traiesc, pentru ca iubesc, pentru ca cineva traieste pentru mine doar ca sa ma vada zambind sau pentru ca zambesc desi stiu ca e posibil ca nimeni sa nu observe zambetul meu. A inceput sa curga timpul. Din mine… pe langa mine. Uneori in viata dai peste greutati care te indoaie si necazuri care te imbatranesc inainte sa-ti dai seama ca nu e vremea lor. Doar sufletele naive sunt cele care pot opri timpul. De ce pretuim fericirea abia cand ramanem fara ea? Incepi sa platesti pentru ea in timp ce iubesti, in timp ce plangi si ti se evapora lacrimile, in timp ce primesti si uiti masura a ceea ce primesti. Dupa ce devii una cu fericirea si crezi ca e imposibil s-o pierzi, cand tocmai credeai ca ai descoperit nemurirea, incepi sa platesti pentru ochii care s-au uitat mai sus decat trebuiau, pentru sufletul care a crezut mai mult decat putea crede, pentru iubirea care este sora cu fericirea, pentru iubirea care este de fapt fericirea. Fericire… iarta-ma ca-mi este atat de dor de tine. Razele diminetii or sa topeasca poate dorul, imi vor imbraca trupul in vise. Dincolo de orice as mai putea trai, ceva nu-mi este permis sa uit. Pe aripi de nemarginire te-am asteptat o viata intreaga sa-mi sorbi de pe buze dorul. Mi-e dor si uneori doare… as vrea sa pot striga pentru a ma auzi in cel mai adanc vis, dar nu-ndraznesc sa te trezesc.

 
Un comentariu

Scris de pe 5 Februarie 2010 în • Dor.

 

Etichete: , , ,

Mi-e dor de tineeeeeeeeeeeeeeeee !!!



Mi-e dor de tine …

De cel care ma face sa zambesc instantaneu.

Mi-e dor de tine …

De cel care fara nici macar sa stie, ma inveseleste.

Mi-e dor de tine …

De cel care e intotdeauna colorat, si imi picteaza si mie viata … din alb-negru in rosu,verde,albastru …

Mi-e dor de tine … mi-e foarte dor ..

:-<



 

Etichete: , , , ,

Memories … life … friends :|


Se întâmplă uneori să primesc mici semne de la destin care să-mi schimbe total modul de a gândi. Uneori sunt inconştientă, o spun sigur. De ce? Pentru că îmi uit trecutul, uit cât de greu mi-a fost şi uit cât de mult am fost ajutată. Mă las purtată de grijile cotidiene, sunt acaparată de grijile pentru viitor.
Am trecut prin momente foarte grele, momente de singurătate, momente când prietenii de la care nu mă aşteptăm m-au dezamăgit , momente când propria familie a fost capabilă să mă rănească, momente când nu ştiam ce să fac cu viaţa mea la doar 16 – 17 ani.forgotten_memories_by_blackink__-wince
Când mă uit în urmă îmi dau seama că nu mi-am dorit întotdeauna exact ce mi s-a întâmplat, dar am realizat mai târziu că ceea ce mi s-a întâmplat a fost cel mai bine. Cineva a ales pentru mine şi a ales la modul cel mai avantajos. Când nici nu m-aş fi gândit mi s-a întâmplat ceva salvator care m-a scos dintr-o anume situaţie şi când am vrut ceva am obţinut luptându-mă cu toate forţele mele. Ceea ce nu am obţinut , deşi mi-am dat silinţa, este pentru că destinul nu a vrut asta. Am realizat că am o forţă interioară foarte puternică, o forţă care mă uimeşte chiar şi pe mine. Îmi propun ceva şi am starea ca şi cum deja mi s-a întâmplat acel lucru , până să ajung să-l ating.
Am încredere în mine. Încrederea pentru mine este foarte importantă. Vreau ca nu numai eu să am încredere în mine , vreau ca şi cei din jurul meu să aibă încredere în mine.
Dacă cineva nu ar avea încredere în mine m-aş simţit dezamăgită de mine. Dacă cineva îmi trădează încrederea mă simt dezamăgită mai întâi de mine şi apoi de persoana respectivă. Pentru că nu am fost în stare să o fac să NU mă dezamăgească. Abia apoi conştientizez şi vina celeilalte persoane.
Pentru mine cel mai dureros lucru este ca cineva să nu aibă încredere în mine, să creadă că nu se poate baza pe mine.
Timpul m-a făcut să uit persoane care mi-au marcat destinul. Fără să vreau am renunţat la a mai lua legătura cu ele. Din nepăsare, din inconştientă, din delăsare? Habar nu am. Important este că mi-am amintit. E îngrozitor să-mi dau seamă că şi eu am dezamăgit la rândul meu alte persoane sau că nu am fost pe măsură aşteptărilor lor. Urăsc să dezamăgesc pe cineva şi sper ca cel puţin acele persoane care contează foarte mult pentru mine să mă tragă de mânecă şi să mă trezească la realitate atunci când greşesc. Să-mi aducă aminte de trecut şi de momentele când mi-au fost alături şi să mă facă să deschid ochii, să văd lumea exact aşa cum e.
Este bine să ştim să coborâm de pe “tronul” pe care ne-am aşezat singuri şi să ne recunoaştem anumite vini. De fapt nu vreau să vorbesc la plural, nu vreau să fac îndemnuri şi să dau sfaturi pentru că nu mă simt în măsură.
Notez aceste lucruri pentru mine în primul rând, ca să ştiu ce am de făcut pe viitor, ca să fiu mai realistă decât mă cred, ca să nu mai visez cu ochii deschişi.
Cred că în viaţă cele mai frumoase şi importante momente mi-au fost marcate de o bună prietenă căruia îi mulţumesc. Nu mă aşteptăm să conştientizez în aceste zile toate lucrurile despre care acum scriu. Şi ştiu că o prietenă a mea, “sora mea mai mare” , a contribuit la asta, şi mai ştiu şi prin ce cale.
Şi mai ştiu căpe viitor destinul îmi va fi din nou aranjat exact cum mi-aş dori eu să fie.
Ar trebui să învăţ să accept persoanele de lângă mine exact cum sunt, fără să încerc să le completez cu învăţături ale mele pentru că nici eu nu sunt completă, chiar deloc.

 

Etichete: , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: